Da, trebuie să recunosc că astăzi am avut parte de o surpriză plăcută și asta se poate datora și faptului că așteptările mele în ceea ce privește momentul despre care voi vorbi nu erau tocmai pozitive. Poate a fost o demonstrație, sau o lecție mai bine spus, din care aș putea înțelege că uneori noi înșine creăm o anumită predispoziție in fața unor situații în care, indiferent de datele problemei, rezultatul va fi interpretat prin prisma experiențelor precedente.
Astăzi am fost la Consulat. De vreo 7 ani amânam acest lucru, până în momentul în care a devenit ceva stringent. Mi-am luat inima în dinți (nu exagerez) și am plecat spre Consulatul Romaniei la Madrid. S-a înțeles, de șapte ani nu am mai călcat pragul acestei instituții, cel puțin din pricina timpului era oarecum normal să am strângeri de inimă. Nu știam la ce să mă aștept. Sau, ca să mă exprim corect, nu știam ce mă așteaptă, eu deja imi creasem așteptările. Ultimele mele vizite la Consulat nu au fost niște experiențe tocmai plăcute. Nu cred că e plăcut pentru nimeni să se trezească la ora 5 dimineața pentru a se așeza la ”coada” de la intrarea în consulat (asta dacă ai noroc să locuiești pe aproape, altfel trebuia să vii cu cortul), să stea o zi întreagă în picioare la rând, sau trântit pe jos în ideea de a se mai odihni puțin, pentru ca atunci când, în sfârșit, ajunge la ghișeu să fie tratat(ă) ca o oaie dată în strungă care așteaptă să fie ”mulsă” de un cioban isteric și stresat. Am mai vorbit despre atitudinea funcționarilor români, iar cei care nu au citit pe aici cu siguranță i-au întâlnit pe la ghișee, nu voi relua cracterizarea acestora.
Ei bine, astăzi mi s-a demonstrat că și la noi se poate merge spre bine. Deși am stat puțin la îndoială înainte de a pleca de acasă, îndoială asupra orei la care ar fi bine sa ajung acolo, am decis să nu merg la prima oră, teamă fiindu-mi de marea de oameni pe care aș fi putut să o gasesc acolo, identic anilor trecuți. Ideea era că dacă ”apuc” astăzi e bine, dacă nu voi merge pregătit mâine. Prima surpriză a fost ceea ce am găsit în stradă, ceva asemănător cu ceea ce se vede in fotografie (furată de pe Google Maps). Câțiva oameni ieșiți ”la țigară”. Surpriza și mai mare avea să mă aștepte înăuntru. Acolo unde mai demult fiecare țipa cât îl ținea gura, ba pentru că era împins de la spate, ba pentru că ”tanti” de la ghișeu nu îl înțelegea, astăzi se vorbea în șoaptă. Și tot în șoaptă și cu o atitudine ”asortată” la tonul vocii am fost tratat de către toți funcționarii cu care a trebuit să intru în contact.
Deci se poate. Am văzut asta. Mă bucur. Enorm. Nu cred că se cuvinea o felicitare publică, de aceea doresc acum, prin acest mijloc, să felicit Consulatul României la Madrid si pe angajații acestuia pentru schimbarea realizată.
