Meciul vieții

A scrie despre echipa de fotbal alături de care îmi consum pasiunea, emoțiile, adrenalina și bucuria e un lucru pe care trebuia să îl fac mai demult. Nu am făcut-o până acum pentru că am așteptat, poate, momentul potrivit. Mi-am dat seama, însă, că acel moment nu există, că atunci când ai o idee, un impuls, e bine să le urmezi imediat, nu de alta, dar acel moment ”potrivit” e posibil să nu ajungă niciodată. Ăsta, de fapt, e un lucru pe care îl învățăm de la viață în general, nu de la fotbal în particular. Numai că învățăturile pe care le primim de la viață le putem aplica pe toate planurile, sunt universal valabile.
Ceea ce m-a îndemnat să scriu astăzi despre Barça este, sau sunt mai multe întâmplări recente din ”viața” acestui club, unele dintre ele fiind chiar dureroase. Ultima și cea mai impactantă e cea prin care trece Eric Abidal, fundașul Barcelonei.

                              ”Abidal joacă astăzi cel mai important meci al vieții lui” (Marca.com)

După ultimul meci disputat cu Sevilla (scor 1:1), meci în care francezul a dat pe teren tot ce avea mai bun, exemplu de sacrificiu și dăruire pentru echipa sa, a venit vestea cea mai tristă pentru el și totodată pentru toată echipa, sau, mai mult, pentru toată suflarea culé. Abidal suferă de o tumoare la ficat de care este operat în aceste momente. Ramâne de văzut natura și gravitatea bolii, cert e că vestea a căzut ca un trăznet in mijlocul Barcelonei și al suporterilor săi.
Semnele de solidaritate nu au întârziat să apară. O mulțime de oameni din lumea fotbalului (și din afara ei) au transmis mesaje de susținere la adresa jucătorului. Pe fața colegilor săi se putea citi ieri, la numai câteva ore de la depistarea bolii, îngrijorarea, iar în cuvintele lor se regăsea sprijinul de care sunt convins că oricare dintre noi ar avea nevoie în astfel de momente. O adevărată demonstrație de fair-play a venit chiar din partea eternei rivale, Real Madrid, care ieri a disputat meciul retur din optimile de finală ale Champions League, împotriva fostei echipe a lui Abi, Olympique Lyon. Ambele echipe au avut intenția de a ieși de la vestiare imbrăcând tricouri cu mesaje de încurajare pentru Eric, însă UEFA s-a opus.

Trecând peste regulile mai mult sau mai puțin înțelese ale organismului european rămâne gestul. Rămân mesajele, unul scris ”Curaj Abidal!” și unul nescris, probabil cel mai important, din care trebuie să învățăm cu toții că dincolo de orice fel de rivalitate știm și trebuie să fim oameni.







E păcat că primul meu post despre Barcelona a trebuit să aibă la bază un eveniment atât de trist. Dar din orice lucru învățăm câte ceva. Dați-mi voie ca acest articol să i-l dedic lui Abidal, să fie felul meu de a mă solidariza cu toți cei care simt această durere.
Suntem oameni și trebuie să știm ce înseamnă asta. Înseamnă să fii supus legilor naturii și capriciilor acesteia. Să nu conteze cine ești, de unde vii, cât de bogat sau de sărac, deștept sau mai puțin deștept ești... nimeni nu e invulnerabil ori intangibil. Înseamnă să înțelegi suferința altuia și să faci o mică probă de empatie.

Baftă Abidal!